Marti, 1 aprilie: Concert cameral In memoriam Dumitru Sapcu

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscut Concertul cameral In memoriam Dumitru Sâpcu, marţi, 1 aprilie, ora 18, în Sala Eduard Caudella (Casa Balş - Str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii 2013-2014. Concertul va fi susţinut de Cvartetul de clarinete Orpheus (Doru Albu, Daniel Paicu, Bogdan Constantin, Bogdan Irina), Cvartetul de saxofoane Academic (Florin Fodor, Bogdan Constantin, Laurenţiu Reuţ, Andrei Manoliu), cărora li se vor alătura clarinetiştii invitaţi Mihai Ailenei (solist instrumentist - Filarmonica Moldova Iaşi), Emilian Clipa (Colegiul de Arte Ciprian Porumbescu Suceava, clasa prof. Ciprian Baicu) şi Iustin Munteanu. Programul dedicat comemorării celui care a fost fondatorul şcolii de clarinet de la Iaşi, clarinetistul şi profesorul Dumitru Sâpcu, cuprinde lucrări dedicate sau adaptate acestui instrument, din creaţia compozitorilor Tomasso Albinoni, Gioachino Rossini, Igor Stravinski, Sabin Păutza, Viorel Munteanu, Romeo Cozma, Şerban Nichifor.

Prezintă: Lector univ. dr.  Loredana Iaţeşen

Intrarea este liberă! 2014.04.01.Concert cameral In memoriam Dumitru Sapcu

Luni, 31 martie: Spectacolul FALL la Facultatea de Teatru a UAGE

Facultatea de Teatru a Universităţii de Arte "George Enescu" din Iaşi invită publicul ieşean la spectacolul FALL, ce va avea loc luni, 31 martie, orele 18, la Sala Studio de Teatru a Universităţii de Arte „George Enescu” (str. Costache Negruzzi, fostă Horia, nr. 7-9). Un spectacol - confesiune în care povestile trec dincolo de cuvinte şi emoţiile se transformă în expresivitate corporală. Un spectacol surprinzător şi tulburător, în egală masură, ce se înscrie în seria căutărilor scenice propuse de Centrul de Cercetare "Arta Teatrului - Studiu si Creatie", în cadrul proiectului "Dialogul Generaţiilor". Interpretează EMANUEL FLORENTIN; regia, scenariul şi coregrafia: ALICE-IOANA ȘFAIȚER.

afis-'Fall'-31-martie-2014

Joi, 20 martie: Recital de sonate pentru vioara si pian

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscut Recitalul de sonate susţinut de Raluca Scurtu (vioară - Clasa Prof. univ. dr. Maria Toronciuc) şi Conf.univ.dr. Doina Grigore (pian), joi, 20 martie, ora 18, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iaşi, în cadrul Stagiunii Universităţii de Arte „George Enescu” 2013-2014.

Program:
Felicia Donceanu - Sonata nr. 1 pentru vioară şi pian
George Enescu - Sonata a II-a pentru pian si vioara, op.6

Prezintă: Aliona Paciurca (anul II, Muzicologie)

Intrarea este liberă!

Recital de sonate si Concertul Ansamblului de violonisti din Chisinau

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscut Recitalul de sonate susţinut de Loredana Apetrei (violă) şi Asist.univ.drd. Ciprian Ciotloş (pian), miercuri, 12 martie, ora 19, şi Concertul Ansamblului de violonişti de la Liceul-internat Republican de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Chişinău, Republica Moldova, condus de profesorul Nicolae Buinovschi, joi, 13 martie, ora 18. Ambele evenimente se vor desfăşura în Sala Eduard Caudella (Casa Balș - Str. Cuza Vodă 29) şi fac parte din Stagiunea Universităţii de Arte „George Enescu” 2013-2014.

Intrarea este liberă!


8 martie: Concertul vocal-simfonic al Orchestrei Universitatii de Arte George Enescu din Iasi

Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscut Concertul vocal-simfonic al Orchestrei Facultatăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice dirijată de Bogdan Chiroşcă, ce va avea loc sâmbătă, 8 martie, ora 18.30, în Aula Magna a Universitatăţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" din Iaşi.

Prezintă: Lector univ. dr. Loredana Iaţeşen
În program: 

Claude Debussy - Prima rapsodie pentru clarinet şi orchestră
Bogdan Irina – clarinet
Clasa Prof. univ. dr. Doru Albu

Gioachino Rossini - Serenada lui Almaviva din opera Bărbierul din Sevilla
Andrei Fermeşanu – tenor
Clasa Prof. univ. dr. Corneliu Solovăstru

Pablo de Sarasate - Fantezia concertantă Carmen pentru vioară şi orchestră op. 25
Tudor Păduraru – vioară
Clasa Prof. univ. dr.Bujor Prelipcean

Charles Gounod- Aria Margaretei din opera Faust de Charles Gounod
Manuela Ipate – soprană
Clasa c.d.a.drd. Lăcrămioara Hrubaru Roată

Gaetano Donizetti - Duetul Norina-Malatesta din opera Don Pasquale
Eliza Solomon – soprană
Clasa Conf. univ. dr. Paula Ciochină
Tudor Anghelina – bariton
Clasa Prof. univ. dr. Corneliu Solovăstru

Camille Saint-Saëns - Concertul pentru violoncel şi orchestră nr. 1, op. 33
Florin Burlacu – violoncel
Clasa Prof. univ. dr. Dan Prelipcean

INTRAREA LIBERĂ!


Recital extraordinar de vioara si pian cu Florin Ionescu-Galati si Vasilica Stoiciu-Frunza

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi în parteneriat cu Bank Leumi România şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi au bucuria de a vă face cunoscut Recitalul extraordinar sub genericul HAUTE ... MUSIQUE, Colecţia de primăvară-vară, avându-i ca protagonişti pe Florin Ionescu-Galaţi (vioară) şi Vasilica Stoiciu-Frunză (pian). Evenimentul va avea loc miercuri, 5 martie, orele 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu“ din Iaşi şi face parte din Stagiunea Universităţii de Arte „George Enescu” 2013-2014.

În program, lucrări de:  Arcangello Corelli, Giovanni Tartini, Gaetano Pugnani, Fritz Kreisler,  Béla Bartók, Franz Schubert, Jules Massenet, Vittorio Monti, Grigoraş Dinicu etc.