Concertul absolventilor Masterclass-ului de canto cu mezzosoprana Viorica Cortez la Universitatea de Arte din Iasi

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a invita iubitorii muzicii vocale la Concertul absolvenților Masterclass-ului de canto cu mezzosoprana Viorica Cortez, ce va avea loc duminică, 31 mai, începând cu orele 19, în Sala „Eduard Caudella” (Casa Balș - Str. Cuza Vodă 29).
Cursurile s-au desfășurat în perioada 25-31 mai 2015 și au fost adresate studenţilor (licenţă, master, doctorat), dar şi artiştilor teatrului liric, fiind acceptaţi atât cursanţi activi cât şi pasivi.
La pian: Cezara Petrescu. Profesor coordonator: Vasilica Stoiciu Frunză
Intrarea este liberă!


recital masterclass 31 mai

Campionatele sportive ale Universitatii de Arte George Enescu din Iasi si Gala Artistii in miscare

În perioada 25-29 mai 2015 vor fi organizate Campionate sportive ale Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi, care se vor încheia cu o ceremonie de premiere și o serie de demonstrații ale artiștilor practicând diverse sporturi.

Desfăşurarea evenimentelor:
25 mai, ora 14: Campionatul de Ping-Pong – Sala Polivalentă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi
26 mai, ora 14: Campionatul de Volei – Sala Polivalentă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi
27 mai, ora 14: Campionatul de Badminton – Sala Polivalentă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi
28 mai, ora 14: Campionatul de Baschet – Sala Polivalentă a Universităţii de Arte „George Enescu” Iaşi

29 mai, ora 17: Gala Artiştii în mişcare - Zona Atrium din Pallas Mall Iaşi:
- Vernisajul expoziţiilor de pictură şi fotografie, studenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale şi Design, coordonatori Zamfira Bîrzu, George Popovici
- Recital - Cvartet de coarde, studenți ai Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice;
- Balet - Marian Chirazi, masterand al Facultății de Muzică și solist colaborator al Operei Naționale Iași;
- Tango și Flamenco - studenți ai Facultății de Teatru coordonați de lect. univ. dr. Ligia-Delia Grozdan;
- Demonstraţie de Tai Chi – studenţi anul I Actorie şi Arta actorului mânuitor de păpuşi şi marionete;
- Demonstraţie de Scrimă – studenţi ai Facultăţii de Teatru, coordonaţi de asist. Drd. Bogdan Lupeică;
- Demonstraţie de Jianzi – studenţi ai Facultăţii de Arte Vizuale şi Design;
- Premierea echipelor câştigătoare la Campionatele de baschet, badminton, ping-pong şi volei.

Invitaţi speciali:
- Bujor Prelipcean – Prof. Univ. Dr., Directorul Filarmonicii „Moldova” Iași
- Alexandru Cișman - Directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret Iași
- Marin Chirazi – Prof. univ. dr., Decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași
- Lăcrămioara-Maria Hrubaru Roată - soprană a Operei Naționale Iași
- Marian Chirazi, solist colaborator al Operei Naționale Iași
- Maria - Silvia Bilașevschi - critic de artă

Prezintă: soprana Cristina Grigoraș, Opera Națională din Iași

Prin proiectul Artiştii în mişcare, organizatorii își propun să evidenţieze importanţa activităţii fizice pentru cei ce profesează în orice mediu artistic şi rolul disciplinei Educaţie Fizică într-o instituţie universitară artistică, pornind de la premiza că mişcarea fizică stimulează creativitatea şi menţine un corp sănătos. Reunim astfel în acest proiect un manunchi de arte care se intercondiţionează şi care interacţionează în mod pozitiv asupra creativităţii. Artistul în mişcare este artistul aflat în sfera artelor, într-o continuă creativitate.
Coordonatori proiect: Lector Univ. Dr. Ana-Cristina LEŞE, Lector Univ. Dr. Florin-Gheorghe LUCHIAN


afis artisti in miscare rsz

Concertele Universitatii de Arte George Enescu din Iasi in perioada 24-30 mai in cadrul FIE

Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a vă face cunoscute concertele din perioada 24-30 mai, incluse în Festivalul Internațional al Educației, ediția a III-a, după următorul program:

Duminică, 24 mai, ora 20.30
Piața Palatului Culturii
Concertul Orchestrei simfonice a UAGE - De la Clasic la Modern
Dirijor: Lector univ. dr. Bogdan Chiroșcă

Program:
Johannes Brahms – Uvertura festivă Academica op. 80
George Enescu – Rapsodia a II-a în re major op. 11
Luigi Bassi – Fantezia pentru clarinet și orchestră pe motive din opera Rigoletto de G. Verdi
Solist: Bogdan Irina, clarinet
Dan Spînu – The One Born from a Tear (selecțiuni)
Soliști: Alexandru Grosu, Maria Păuleț, Alexandru Iosipescu, Cristina Toșu, Roxana Balcan Apetroaie

Prezintă: Drd. Mihaela Bălan

Miercuri, 27 mai, ora 17
Biblioteca Centrală Universitară
Anton Pann - Spitalul amorului sau Cântătorul dorului. Concert de cântece de lume
Formația vocal-instrumentală „Floralia” a specializării Muzică Religioasă
Dirijor: Lector univ. dr. Zamfira Irina Dănilă

Miercuri, 27 mai, ora 19
Sala „Eduard Caudella”
Concert cameral – Lucrări camerale din creația lui George Enescu
Program:
Legenda pentru trompetă și pian în do minor
Andrei Pascariu- an I, trompetă, clasa Lect.univ.dr. Iulian Horez
Dr. Vasilica Stoiciu- Frunză – pian
Koncertstȕck pentru violă și pian
Larisa Iordache, anul II, violă, clasa Prof.univ.dr. Constantin Stanciu
Asist.univ.dr. Ciprian Ciotloș – pian
Cantabile și Presto
Florin Leonte, anul IV, flaut, clasa Conf.univ.dr. Dorel Baicu
Conf.univ.dr. Doina Grigore - pian
Impromtu concertant
Drd. Tudor Bolnavu – vioară
Conf.univ.dr. Doina Grigore- pian
Pastorală, Menuet trist și Nocturnă, pentru pian la patru mâini și vioară
Lect.univ.dr. Ioana Stănescu – pian
Prof. Alina Andronic – pian
Lect.univ.dr. Raluca Dobre – vioară

Prezintă: Aliona Paciurcă, muzicologie, an III

Joi, 28 mai, ora 19
Sala „Eduard Caudella”
Concert cameral – Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi – 2015
Interogaţii sonore în oglindă propuse de compozitorii
Roxana PEPELEA şi Leonard DUMITRIU

Lieduri pe versuri de Vasile BURLUI

Polenul sufletelor noastre, Irreparabile tempus, Văratec 2013, Mea maxima culpa, Îngerul nopţii, Menuet de toamnă, Concert vespéral, Chant rompu

Interpretează mezzo-soprana Claudia CODREANU
şi pianista Vasilica STOICIU-FRUNZĂ

Versuri rostite de actorul Mircea DASCALIUC

Sâmbătă, 30 mai, ora 19
Sala „Eduard Caudella”
Recital de lieduri – Sonorități enesciene
Lector univ.dr. Cristina Simionescu – soprană
Conf.univ.dr. Cezara Petrescu – pian

Prezintă: Lector univ. dr. Loredana Iațeșen


La toate evenimentele intrarea este gratuită!
Vă așteptăm!


2015.05.24.FIE.Concert sinfonic UAGE 2015.05.27 - afis155-Cameral Enescu 2015.05.28 - afis155-IRREPARABILE TEMPUS

Miercuri, 20 mai: Concertul ARMONII CORALE al Corului Universității de Arte George Enescu din Iasi

Corul academic al Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi are plăcerea de a vă invita la concertul "ARMONII CORALE", dirijor: George Dumitriu, la pian: Andrei Hrubaru-Roată. Evenimentul va avea loc în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Mihai Eminescu” din Iași, Miercuri, 20 mai, orele 19, și face parte din Stagiunea de concerte a Filarmonicii de Stat „Moldova” din Iași.

Vă așteptăm! 17 martie 2015 v2

Concert extraordinar de muzica baroca si prelegere

Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universității de Arte „George Enescu” din Iași în parteneriat cu Asociația culturală “Les Heures Musicales de la Valée de la Bresle” (HMVB) Franța organizează Concert extraordinar de muzică veche cu participarea Ansamblului de muzică barocă OrfeO 2000, joi, 7 mai 2015, ora 19, în sala „Eduard Caudella” (Casa Balș). Evenimentul face parte din cadrul proiectului Voiaj muzical 2015, În cadrul căruia sunt incluse concerte în București, Tescani și Iași, publicul beneficiind de intrare gratuită. Pentru cei interesați, vineri, 8 mai, începând cu ora 10, Jean-Pierre Menuge, Profesor honoris causa – Cracovia, va susține o prelegere cu titlul A spus cineva baroque? / Vous avez dit baroque?, în aceeași sala „Eduard Caudella” (Casa Balș), în cadrul căreia vor fi făcute și demonstrații pe intrumente muzicale din perioada barocă.

Ansamblul de muzică barocă OrfeO 2000 este format din artiști francezi și români:
Jean-Pierre MENUGE – blockflöte, narator
Fernanda ROMILA – spinetă
Amandine MENUGE – violoncel baroc

Programul detaliat

Joi, 7 mai 2015, ora 19
Sala „Eduard Caudella”
Concert de muzică barocă

MONTESQUIEU – Les Lettres Persanes
Lucrări din creația lui BACH,  RAMEAU, DIEUPART,  BOISMORTIER


Vineri, 8 mai 2015, ora 10
Sala „Eduard Caudella”

A spus cineva „baroque”? / Vous avez dit “baroque”?

Prelegere susținută de
Jean-Pierre Menuge
Profesor honoris causa - Cracovia

Vă așteptăm! 2015.05.07.Orfeo - concert baroc 2015.05.08.Conferinta - Muzica veche Afis VOIAJ MUZICAL 2015

Joi, 9 aprilie: Recital de sonate pentru vioara si pian

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi vă invită la Recitalul de sonate susţinut de violonistul TEOFIL BUTEICĂ și pianista AIDA MARC, de la Universitatea de Vest din Timisoara. Evenimentul va avea loc joi, 9 aprilie, orele 19, în Sala „Eduard Caudella” (Casa Balș, str. Cuza Vodă 29), în cadrul Stagiunii muzicale 2014-2015.

În program:
L. van Beethoven
- Sonata a IV-a pentru vioară şi pian, op.23, în la minor
E.Grieg
- Sonata a II-a pentru pian şi vioară, op.13, în Sol major
J.Brahms
- Sonata a II-a pentru pian şi vioară, op.100, în La major

Ataşat puteţi găsi afişul evenimentului și programul de sală.

Intrarea este liberă!
2015.05.09.Recital vioara aida

Miercuri, 8 martie: Recital de arii din opere

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” în parteneriat cu Biblioteca Centrala Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi au bucuria de a anunţa Recitalul de arii și duete din opere SONORITĂȚI LIRICE, susţinut de sopranele DIANA BUCUR și CRISTINA SIMIONESCU, acompaniate la pian de CEZARA PETRESCU și IONELA BUTU. Evenimentul va avea loc miercuri, 8 aprilie, orele 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitate „Mihail Eminescu“ în cadrul Stagiunii muzicale 2014-2015.
În program vor fi interpretate lucrări celebre din creația compozitorilor G.Donizetti, V.Bellini, Ch.Gounod, A.Dvorak, R.Leoncavallo, S.Rahmaninov, P.I.Ceaikovski.

Ataşat puteţi găsi afişul evenimentului.

Intrarea este liberă!
2015.04.08.Recital arii Simionescu, Bucur

Concert simfonic cu solistii si Orchestra Universitatii de Arte George Enescu din Iasi

Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi invită publicul meloman la Concertul simfonic susţinut de soliștii și orchestra Facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, dirijor: Lector univ. dr. Bogdan CHIROŞCĂ, care va avea loc Marți, 7 Aprilie, ora 19.00, în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” a Universităţii de Ştiinţe agricole şi Medicină veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ (Aleea Mihail Sadoveanu nr.3).


În program:

W.A.Mozart - Concertul nr.4, pentru vioară şi orchestră în Re major, KV 218
Solist: Tudor Păduraru - vioară
W.A.Mozart - Recitativul şi Aria Contelui Almaviva din opera Nunta lui Figaro
Solist: Tudor Anghelina - bariton
W.A.Mozart - Recitativul şi Aria lui Figaro din opera Nunta lui Figaro
Solist: Gheorghe Şapcă - bas
G.Rossini - Aria Isabelei din opera Italianca în Alger
Solista: Sorana Nastasiu - mezzosoprană
G.Rossini - Cavatina Rosinei din opera Bărbierul din Sevilla
Solista: Elena Băiceanu - mezzosoprană
L.Bassi - Fantezia pe motive din opera Rigoletto pentru clarinet şi orchestră
Solist: Bogdan Irina - clarinet
O.Nicolai - Duet din opera Nevestele vesele din Windsor
Soliste: Elena Băiceanu - mezzosoprană
Cătălina Mihaela Nanu Vicovan - soprană
G.Puccini - Aria lui Mimi din opera Boema
Solistă: Edith Adetu - soprană
M.Musorgski - Cântecul lui Varlaam din opera Boris Godunov
Solist: Teodor Busnea - bas
P.I.Ceaikovski - Variaţiuni pe o temă rococo pentru violonel şi orchestră. op.33
Solist: Florin Burlacu – violoncel


Prezintă:
Ana Maria Alexa - studentă - Muzicologie

Intrarea este liberă! Chirosca2

Joi, 19 martie: Recital de lied MARIUS VLAD BUDOIU si HOREA HAPLEA

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” în parteneriat cu Biblioteca Centrala Universitară „Mihai Eminescu” din Iaşi au bucuria de a anunţa Recitalul extraordinar de lied susţinut de tenorul MARIUS VLAD BUDOIU, acompaniat la pian de HOREA HAPLEA, în cadrul Stagiunii muzicale 2014-2015. Evenimentul va avea loc joi, 19 martie, orele 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitate „Mihail Eminescu“, iar intrarea este liberă.
În program vor fi interpretate lieduri din creația compozitorilor George Enescu, Richard Wagner, Richard Strauss și Alban Berg.

Programul detaliat:

G. Enescu, 7 Cântece pe versuri de Clément Marot

Estreines à Anne

Languir me fais

Aux damoyselles paresseuses d'escrire a leurs amys

Estrene de la rose

Present de couleur blanche

Changeons propos, c'est trop chanté d'amours...

Du confict en douleur



R. Wagner, Wesendonck Lieder

Der Engel

Stehe still!

Im Treibhaus

Schmerzen

Träume



R. Strauss, 4 Lieduri

Die Nacht

Morgen

Allerseelen

Zueignung



A. Berg, 7 Lieduri timpurii

Nacht

Schilflied

Die Nachtigall

Traumgekrönt

Im Zimmer

Liebesode
     Sommertage

Ataşat puteţi găsi afişul evenimentului și datele biografice ale interpreților.

Intrarea este liberă!


2015.03.19.Recital de lied Marius Budoiu rsz

Joi, 12 martie: Editura ARTES organizeaza Lansare de carte in cadrul Targului de carte LIBREX

Editura ARTES a Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi are bucuria de a anunţa participarea la o nouă ediție a Târgului de carte LIBREX în perioada 11-15 martie 2015, la Palas Mall Iași.
Cu acest prilej invită pe cei interesați
joi, 12 martie, orele 19, la Palas Mall, pentru un eveniment de Lansarea de carte special dedicat lucrărilor care tratează fenomenul muzical în multiplele sale ipostaze:
GEORGE PASCU
Din dragoste de oameni și de muzicã. 14 CONVORBIRI moderate de Mihail Cozmei și Dora-Maria David

CARMEN CHELARU
Amadeus, Salieri și ceilalți sau Geniul, Talentul și Bunul simț

LOREDANA IAȚEȘEN
Opera expresionistă în limba germană

FLORIN LUCHIAN
Festivalul Muzicii Românești. Istorie, receptare critică și management


Invitați:Prof. univ. dr. Mihail Cozmei
Redactor muzical Dora-Maria David
Prof. univ. dr. Laura Vasiliu
Prof. univ. dr. Carmen Chelaru
Lector univ. dr. Loredana Iațeșen
Lector univ. dr. Florin Luchian

  2015.03.12.Lansare cartea Artes la Librex

Joi, 5 martie: Spectacolul de poezie si muzica NICHITA 100% IUBIRE

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice și Facultatea de Teatru din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” din Iaşi au bucuria de a anunţa Spectacolul de poezie și muzica NICHITA 100% IUBIRE în interpretarea cadrelor didactice Octavian Jighirgiu, Laura Bilic, Doru Albu (clarinet) și Aurelia Simion (pian), joi, 5 martie, orele 19, în Sala Eduard Caudella (Casa Balș - Str. Cuza Vodă 29).

În program creaţii de: V. Munteanu, S.Pautza, H.Gualdi-M.Rusca, Ol.Negruţa, S.Bechet, G.Ruiz, A.Simion

Intrarea este liberă!
Nichita2

Miercuri, 4 martie: Recital de pian Romeo Smilkov (Bulgaria)

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” în parteneriat cu Biblioteca Centrala Universitară din Iaşi au bucuria de a anunţa Recitalul de pian susţinut de Romeo Smilkov (Director al Departamentului de Pian, Academia de Muzică, Dans şi Arte plastice, Plovdiv, Bulgaria), miercuri, 4 martie, orele 19, în Aula Bibliotecii Centrale Universitate „Mihail Eminescu“.

În program:
I. W. Am. Mozart (1756-1791) – 6 variations KV 398,
“Salve tu, Domine” (Paisielo) – F dur (1783)
II. Nikolay Stoykov (1936) – “Tambura sacrale” op. 84, № 5 (2012)
III.W. Am. Mozart – 10 variations KV 455
“Unser dummer Pцbel meint” (Gluck) – G dur (1784)
IV.Vladimir Pantchev (1949) – Toccatina (1975)
V. W. Am. Mozart – 12 variations KV 500, B dur (1786)
VI. Dimitar Nenov (1901/2 - 1953) – Toccata (1939)


Intrarea este liberă! Recital Romeo Smilkov_pian

Musical-ul The One Born From A Tear revine pe scena ieseana: joi, 26 februarie la Casa de Cultura a Studentilor

Musical-ul The One Born From A Tear revine pe scena ieșeana: joi, 26 februarie la Casa de Cultura a StudentilorÎn urma succesului extraordinar de care s-a bucurat premiera musical-ului The One Born From A Tear din cadrul Festivalului Muzicii Românești de anul trecut, organizatorii evenimentului, Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” alături de Casa de Cultură a Studenților din Iași și-au unit din nou eforturile pentru o nouă reprezentație. Spectacolul va avea loc pe scena Casei de Cultură a Studenților joi, 26 februarie 2015, orele 19.
Publicul ieșean se va bucura de acces gratuit, evenimentul fiind un proiect educațional din cadrul Stagiunii muzicale a Universității de Arte ieșene.

Musical-ul The One Born From a Tear (Cel născut dintr-o lacrimă) de Dan Spînu

Libretul: adaptare după basmul Făt frumos din lacrimă de Mihai Eminescu
Versificaţia: Ramona Cojocaru, Dan Spînu, Codin Deboveanu
Regia: Dan Spînu
Orchestra și Corul Universității de Arte „George Enescu”
Dirijor: Bogdan Chiroşcă
Dirijorul corului: George Dumitriu

Soliști:
Alexandru Grosu, tenor
Mihai Popistaşu, tenor
Cristina Toşu, soprană
Andra Botez, soprană
Maria Păuleţ, mezzosoprană
Alexandru Iosipescu, tenor
Roxana Balcan-Apetroaie, mezzo-soprană
Roluri secundare:
Liviu Mihail, bariton
Alexia Urtoi, voce de copil
Secţia ritmică:
Daniel Dragomirescu, chitară
Paul Pintilie, pian
Marian Huţanu, sintetizatoare
Dan Spînu, chitară bas
Mihai Tăbârcă, baterie


„Musical-ul The One Born From A Tear are ca libret o adaptare a basmului Fat-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu.
Stilistic şi estetic el se înscrie in coordonatele musical-lui modern, propunând o fuziune între limbajul specific genurilor vocal-instrumentale dramatice (opera, opereta) şi cel propriu genurilor aşa-zise de divertisment, în forma lor modernă (jazz, rock şi pop). Aceasta fuziune se regăseşte şi în plan orchestral, alături de o orchestra simfonică folosindu-se o secţie ritmică modernă, alcătuită din pian, sintetizatoare, chitară electrică tratată cu diverse efecte electro-acustice, chitară bas si baterie.
Tot specifice musical-ului modern sunt folosirea emisiei naturale în cazul soliştilor, preluată din genurile pop/rock precum şi cultivarea performanţei vocale (ca ambitus şi dinamică). Utilizarea limbajului muzical, instrumentelor şi manierei de interpretare proprii genurilor rock/pop contemporane într-o lucrare vocal-instrumentală dramatică reprezintă, dacă nu o premieră, o raritate în România. Formatul este cel propriu genului de operă, lipsind momentele vorbite, format prezent frecvent în peroada modernă a genului de musical, în special în creaţia compozitorilor europeni.
Folosirea de proiecţii video, efecte sonore şi de lumini întregește caracterul modern al acestei lucrări.” (Dan Spînu)


Născut în 1967, la Iași, Dan Spînu a studiat mai întâi la Universitatea Politehnică (Facultatea de Tehnologie a Construcțiilor de Mașini), apoi la Universitatea de Arte G. Enescu, secţia jazz şi muzică uşoară, coordonată de prof. Romeo Cozma. În același timp, cânta la chitară bass în Ansamblul de Jazz al Universităţii de Arte George Enescu. A câştigat Trofeul Teiul de aur în 1995, la secţiunea compoziţie şi a luat Premiul I la Concursul Naţional Studenţesc de Creaţie pe teme de Jazz R. Oschanitzki în 1996.
După absolvire, Dan Spînu a intrat în Cannabis, o formaţie de blues şi rock, cu care a avut turnee în toată țara. În 2001 a participat la Festivalul Mamaia, cu o piesă compoziţie proprie Dan Spînu. Un an mai târziu, trupa s-a destrămat întrucât trei dintre membrii ei au emigrat în Canada.
Membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Dan Spînu şi-a cultivat constant şi pasiunea de compozitor. Astfel, a realizat muzica originală, sub formă de musical, la două piese de teatru, puse în scenă de Teatrul Naţional din Iaşi. Începând cu anul 1999 şi-a materializat calităţile de compozitor, aranjor şi inginer de sunet în mai multe albume, de genuri muzicale diverse, apărute la casele de producţie Soft RECORDS şi ROTON.
Între 2004 şi 2006 a avut activitate de inginer de sunet la Casa de Cultură a Studenţilor, soldată cu numeroase albume de muzică populară cu Orchestra Doina Carpaţilor. Înregistrări regulate a avut şi cu ansamblurile artistice ale Filarmonicii de Stat din Iaşi, cu corul şi soliştii Operei de Stat Iaşi (printre care şi dublul album aniversar-50 de ani de la înfiinţarea Operei Iaşi), înregistrări şi transmisii în direct de muzică de jazz în cadrul ediţiilor Festivalului de Jazz R. Oschanitzky.
Timp de şapte ani (2001-2008) a fost regizor-muzical la Radio Iaşi. La Conservator a început să predea în calitate de colaborator din 2005, iar din 2008 ca asistent, o dată cu înscrierea la doctorat. Își susține teza finală în 2013, cu musical-ul The One Born From A Tear.
A introdus studenţilor două cursuri noi, intitulate Procesarea sunetului asistat pe calculator şi Regie de sunet.



Intrarea este liberă!
TBO 26 feb 2015 rsz

Joi, 19 februarie: Concert cameral

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” are bucuria de a anunţa Concertul cameral susţinut de Drd.Carmen Ivancia (vioară), Lector univ. dr. Raluca Dobre (vioară) şi Conf.  univ. dr. Doina Grigore (pian), joi, 19 februarie, orele 19, în Sala „Eduard Caudella“ (Casa Balş - str. Cuza Vodă 29).

În program:
Wilhelm G. Berger
      Piesă de Concert pentru violină și pian
      Concert pentru 2 violine și orchestră
Prezintă:
Lector univ. dr.  Consuela Radu-Țaga

Intrarea este liberă! 2015.02.19.Concert cameral

Joi, 12 februarie: Pianistul german Andreas Henkel revine la Iasi cu un recital de exceptie

Pianistul german Andreas Henkel revine la Iaşi cu un recital de excepţie

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” în parteneriat cu Colegiul Naţional de Artă Octav Băncilă" şi Centrul Cultural German din Iaşi invită publicul ieşean la un Recital de pian susţinut de ANDREAS HENKEL (Germania), joi, 12 februarie, orele 19, în Sala „Eduard Caudella“ (Casa Balş - str. Cuza Vodă 29). Prezintă: Prof. Carmen Zaharia Danicov.

Pianistul german ANDREAS HENKEL a studiat pianul şi pedagogia pianului la Academia de Muzică din Dresda. Cele mai importante influente in formarea sa, le-a avut din partea pianistului rus Arkadi Zenzipér, la Dresda si Aquiles Delle Vigne, la Bruxelles. Artist recunoscut pe plan international, a sustinut recitaluri solistice în multe orase europene: Berlin, München, Bruxelles, Paris, Madrid, Barcelona, Zaragoza, Sofia, Budapesta, Belgrad, Bologna, Florenţa, Napoli, Parma, Catania, Zempléni Arts Festival - Ungaria, Dresda, Leipzig. De asemenea, a sustinut recitaluri solistice în SUA, Japonia, Coreea, Liban si Arabia Saudita. Ca solist, Andreas Henkel a cântat cu orchestre din Gemania, Italia (Orchestra Città di Ravenna), România (orchestrele simfonice din Iasi, Oradea, Tirgu Mures, Bacău), Spania (Orquesta Sinfonica de Galicia), Moldova (Crescendo Festival Orchestra), Liban (Lebanese National Symphony Orchestra Beirut), în SUA, cu Westerville Symphony si Columbus Youth Symphony Orchestra, Ohio. Pe langă pozitia de profesor de pian la Conservatorul „Heinrich-Schütz”din Dresda, Andreas Henkel este invitat în mod constant să sustină cursuri de pian în diferite tări si institutii de învătământ.
Programul recitalului va include:L. van Beethoven - Sonata în la bemol major op. 26R. Schumann - Phantasiestücke op. 12

    I. Des Abends

    II. Aufschwung

    III. Warum ?

    V. In der Nacht

    VII. Traumeswirren
F. Chopin - Sonata Nr. 3 si bemol minor op. 58


Intrarea este liberă! 2015.02.12.Recital pian Andreas Henkel

Joi, 15 ianuarie: Concert cameral In memoriam Ada Burlui

Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice din cadrul Universităţii de Arte „George Enescu” are bucuria de a vă invita la Concertul cameral In memoriam Ada Burlui susţinut de Trio Dolcissime: Lector univ. dr. Cristina Simionescu (soprană), Conf. univ. dr. Paula Ciochină (mezzo-soprană) şi Lector univ. dr. Brînduşa Tudor (pian). Prezintă: Prof. univ. dr. Laura Vasiliu.
Evenimentul va avea loc joi, 15 ianuarie, orele 19, în Sala „Eduard Caudella“, Casa Balş (str. Cuza Vodă 29).


Intrarea este liberă!

2015.01.15.Concert cameral1