Masterclass-ul International de Dirijat - Tehnica de dirijat a Maestrului Sergiu Celibidache - la Universitatea de Arte George Enescu in perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2013

Masterclass Internaţional de Dirijat la Universitatea de Arte



Fundaţia Sergiu Celibidache din Bucureşti, în parteneriat cu Institutul Cultural Român şi cu Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi, va organiza, la Iaşi, în perioada 30 septembrie – 6 octombrie 2013, Masterclass-ul Internaţional de Dirijat „Tehnica de dirijat a Maestrului Sergiu Celibidache”, susţinut de către profesorul Enrique Garcia Asensio, cel mai bun elev al lui Sergiu Celibidache.

Scopul principal al Masterclass-ului este perfecţionarea tinerilor muzicieni dirijori în vederea creării de noi valori, care să beneficieze de valoarea tehnicii dirijorale a lui Sergiu Celibidache, pe care să o adopte, să o aplice şi să o răspândească în mediul muzical internaţional.

Dintre obiectivele acestui proiect educaţional menţionăm:
-creşterea gradului de calificare a studenţilor si absolvenţilor universităţilor de profil din toată lumea
- încurajarea şi sustinerea participării acestora la „Concursul Internaţional de Dirijat Sergiu Celibidache” (septembrie – octombrie 2014), ediţia I, ce se va desfăşura în cadrul celei de-a doua ediţie a Festivalului Sergiu Celibidache 2014
-facilitarea accesului la program, prin înscrierea şi participarea gratuită
- transmiterea tinerei generaţii de muzicieni a tehnicii dirijorale unice a Maestrului Sergiu Celibidache, prin predarea şi aplicarea acesteia, de către Maestrul Enrique Garcia Asensio.

Masterclass-ul se adresează tinerilor dirijori din România şi străinătate, care doresc să acceseze noţiunile de fenomenologie muzicală şi să aplice tehnica dirijorală specifică Maestrului Sergiu Celibidache.

Cei mai buni dintre cursanţi vor fi desemnaţi de Maestrul Enrique Garcia Asensio să participe în mod direct la Concursul Internaţional de Dirijat Sergiu Celibidache 2014.

Înscrierea şi participarea sunt gratuite, costurile de transport şi cazare fiind suportate de participanţi. Pentru înscrieri accesaţiwww.fundatia-celibidache.com

Parteneri: Institutul Cultural Român, Universitatea de Arte „George Enescu”, Iaşi-Facultatea de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, Iaşi

Contact: Andreea Tanislav, Coordonator artistic
Email: andreea.tanislav@fundatia-celibidache.com
Telefon: +40 21 315 05 69

 
poster masterclass iasi

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu